Se afișează postările cu eticheta merlot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta merlot. Afișați toate postările

marți, 28 octombrie 2014

Merlot

Soi originar din Franta. Se cultiva in numeroase tari viticole din Europa. La noi in tara se intalneste in special podgoriile Dealu Mare, Odobesti, Cotesti, Nicoresti, Niculitel, Murfatlar, Minis, zona Olteniei etc, cu tendinta de a depasi prin extindere soiul Cabernet Sauvignon.
Soiul Merlot prezinta frunze adulte de marime mijlocie, 5 lobate, colorate in verde inchis, cu limbul usor gofrat si usor scamos pe fata inferioara. 
Strugurii sunt cilindro-conici, lungi, deseori ramificati, desi in boabe. Boabele de marime mijlocie, sferice, au pielita de grosime mijlocie, colorata in albastru violaceu inchis. Miezul este zemos si mustul necolorat. 



Soiul Merlot are o perioada lunga de vegetatie, crestere viguroasa, rezistenta la oidium si molii. Nu prezinta rezistenta la ger si putregaiul cenusiu. In general are un grad mare de adaptare. Fertilitatea ridicata a soiului, alaturi de greutatea mai mare a unui strugure, asigura productii de 10-12 to/ha, cu posibilitatea realizarii si a unor productii de 14-16 to/ha. 
Acumuleaza in general 190-200 g/l zaharuri. La supramaturare realizeaza 220-240 g/l zaharuri. In functie de cantitatea de zahar acumulata si de conditiile ecologice ale diferitelor centre de cultura, din soiul Merlot se pot obtine atat vinuri superioare, cat si vinuri de consum curent. 
Datorita rezistentei scazute la ger, soiul nu se preteaza la cultura neprotejata, pe tulpini semiinalte si inalte, decat in areala cu ierni blande. Suporta incarcaturi variabile de la 12-16 ochi/mp la Dragasani, la 18-24 ochi/mp in conditiile podgoriei Odobesti. Repartizarea incarcaturii se poate face pe coarde de 12-14 ochi lungime, ca si pe cordite de 6 ochi. In conditiile de la Valea Calugareasca, cu o incarcatura de 24 ochi/mp, la forma de conducere inalta, tip Lenz Moser* s-a obtinut o productie calculata de 20.4 to/ha. 

* Lenz Moser, unul din dezvoltatorii culturii de tip inalt.


duminică, 19 ianuarie 2014

Soiuri pentru vinuri rosii.

Soiurile pentru vinuri rosii, mai putine la numar decat cele pentru vinuri albe, se grupeaza, ca si acestea, in soiuri pentru vinuri de consum curent si soiuri pentru vinuri superioare. Sortimentul de soiuri pentru vinuri de consum curent cuprinde in principal soiurile: Babeasca Neagra, Cadarca si Oporto la care se alatura Batuta Neagra, Aramon, Sangiovese, Alicante Bouschet. In conditii mai favorabile de cultura, din soiurile Babeasca Neagra, Cadarca si Oporto, se pot obtine si vinuri rosii de calitate superioara.



Sortimentul de soiuri pentru vinuri rosii de calitate superioara cuprinde soiurile: Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir si Burgund Mare.
Deseori amestecurile tehnologice, cum sunt Merlot, Cabernet Sauvignon si Babeasca Neagra, sau Merlot, Cabernet Sauvignon si Oporto, valorifica mai bine capacitatea ridicata de productie a soiurilor Babeasca Neagra si Oporto, obtinandu-se vinuri de calitate superioara.
In ultima perioada, cultura soiurilor pentru vinuri rosii s-a extins in ritm intens, ca urmare a cresterii consumului de vinuri rosii pe piata interna si a cerintelor tot mai mari de export. Daca inainte de 1989, suprafetele cultivate cu soiuri pentru vinuri rosii reprezentau aproximativ 5% din suprafata viticola a tarii, in prezent se apropie de 20%.
Cele mai importante podgorii si centre viticole din tara noastra in care se cultiva soiurile pentru vinuri rosii se gasesc in zonele sud carpatice si est carpatice, mai putin Transilvania. Centre renumite de cultura a soiurilor pentru vinuri rosii pot fi amintite: Valea Calugareasca, zona Dealu Mare, zona podgoriilor de la Dragasani, zona podgoriilor din Mehedinti, Murfatlar, Uricani, Minis, Recas, pentru vinuri de calitate superioara si Nicoresti, Ivesti, Averesti, Rusetu, pentru vinuri de consum curent.