Se afișează postările cu eticheta struguri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta struguri. Afișați toate postările

marți, 28 octombrie 2014

Merlot

Soi originar din Franta. Se cultiva in numeroase tari viticole din Europa. La noi in tara se intalneste in special podgoriile Dealu Mare, Odobesti, Cotesti, Nicoresti, Niculitel, Murfatlar, Minis, zona Olteniei etc, cu tendinta de a depasi prin extindere soiul Cabernet Sauvignon.
Soiul Merlot prezinta frunze adulte de marime mijlocie, 5 lobate, colorate in verde inchis, cu limbul usor gofrat si usor scamos pe fata inferioara. 
Strugurii sunt cilindro-conici, lungi, deseori ramificati, desi in boabe. Boabele de marime mijlocie, sferice, au pielita de grosime mijlocie, colorata in albastru violaceu inchis. Miezul este zemos si mustul necolorat. 



Soiul Merlot are o perioada lunga de vegetatie, crestere viguroasa, rezistenta la oidium si molii. Nu prezinta rezistenta la ger si putregaiul cenusiu. In general are un grad mare de adaptare. Fertilitatea ridicata a soiului, alaturi de greutatea mai mare a unui strugure, asigura productii de 10-12 to/ha, cu posibilitatea realizarii si a unor productii de 14-16 to/ha. 
Acumuleaza in general 190-200 g/l zaharuri. La supramaturare realizeaza 220-240 g/l zaharuri. In functie de cantitatea de zahar acumulata si de conditiile ecologice ale diferitelor centre de cultura, din soiul Merlot se pot obtine atat vinuri superioare, cat si vinuri de consum curent. 
Datorita rezistentei scazute la ger, soiul nu se preteaza la cultura neprotejata, pe tulpini semiinalte si inalte, decat in areala cu ierni blande. Suporta incarcaturi variabile de la 12-16 ochi/mp la Dragasani, la 18-24 ochi/mp in conditiile podgoriei Odobesti. Repartizarea incarcaturii se poate face pe coarde de 12-14 ochi lungime, ca si pe cordite de 6 ochi. In conditiile de la Valea Calugareasca, cu o incarcatura de 24 ochi/mp, la forma de conducere inalta, tip Lenz Moser* s-a obtinut o productie calculata de 20.4 to/ha. 

* Lenz Moser, unul din dezvoltatorii culturii de tip inalt.


joi, 19 septembrie 2013

Rosioara

Se cultiva de foarte mult timp, pe meleagurile din sudul Olteniei. Frunza este mijlocie, 5-lobata, mai rar 3-lobata, cu perisori scurti, desi si rigizi in partea inferioara. Strugurii sunt cilindrici, uneori aripati, cu boabe de marime mijlocie, sferice, de culoare roz-inchis. 
Soiul Rosioara, este rezistent la seceta si la putregaiul cenusiu. Se matureaza destul de tarziu, acumuland 150-180 g/l zaharuri. Vinurile obtinute sunt subtiri, putin aromatice. 
Se lasa o incarcatura de 16-18 ochi/mp, repartizata pe 3-4 verigi de rod, cu lungimea coardei de 8-10 ochi. In cultura pe nisipuri, in conditii de fertilizare si irigare,productia obtinuta se apropie de 24 to/ha. Soiul se recomanda cu prioritate pentru cultura pe nisipurile din sudul Olteniei.

miercuri, 4 septembrie 2013

Iordana



Iordana, I se mai spune si Iordovana, sau Iordana de Tarnave, un soi autohton, cultivat in Transilvania. Se mai cultiva si in Ungaria sub denumirea de Iordovany.


Soiul se caracterizeaza prin vigoare mare, perioada lunga de vegetatie, rezistenta scazuta la putregaiul cenusiu, fertilitate mijlocie. Da o productie de 10  - 14 to/ha. Vinurile obtinute au o tarie alcoolica scazuta si o aciditate ridicata, insusiri care la recomanda in mod deosebit pentru prepararea vinurilor spumante. 


Strugurii sunt de marime mijlocie, au o forma cilindro-conica, aripata. Boabele sunt sferice, mijlocii ca marime, de culoare galben-verzui (cum este de fapt si culoarea vinului tanar) mai bronzata pe partea insorita. 


Frunza adulta este intreaga, uneori usor 3-lobata, mijlocie spre mare, pufoasa pe partea inferioara. Din punct de vedere al culturii, soiul are o incarcatura de 14-16 ochi/mp, reparatizati pe coarde de 12-16 ochi.

luni, 5 august 2013

Soiuri de struguri pentru vin.

Ma gandesc, ca foarte important pentru un viitor cunoscator intr-ale vinurilor, cum ne place sa credem (pentru unii dintre noi), e ca ar trebui sa cunoastem destul de bine soiurile care stau la baza vinurilor. Consider ca a cunoaste caracteristicile principalelor soiuri de vinuri, fie ca sunt superioare sau nu, te face sa intelegi mult mai bine, gustul si de asemenea contribuie la cultura generala a individului prin aceste simple exercitii de lectura. 

O sa incerc sa acopar printr-o ordine pe care nu o am foarte bine delimitata in acest moment, cam toate soiurile cultivate la noi in tara, prin care voi preciza cateva elemente morfologice (cu toate ca asta nu prea intereseaza foarte mult), caracteristici tehnice (interesante), eventuale particularitati de cultura si nu in ultimul  rand un reper geografic pentru cultura.

Ca orice lucru din lumea asta, si in acest domeniu, exista clasificari bine definite, studiate de-a lungul timpului de oameni care banuiesc ca stiu in detaliu ce se intampla. 

Concret, gruparea soiurilor se face in primul rand, logic, dupa culoarea vinurilor obtinute. Aici avem:
- soiuri pentru vinuri albe. Aceasta grupa cuprinde atat soiurile cu struguri albi, cat si cele colorate roz si gri.
- soiuri pentru vinuri rosii. Cuprinde soiurile cu boabe colorate in nuante de rosu pana aproape de negru.

In al doilea rand avem o clasificare dupa potentialul de productie (to/ha struguri) si dupa calitate (g/l zahar), rezulta:
- soiuri de struguri pentru vinuri de consum curent
- soiuri de struguri pentru vinuri de calitate superioara
- soiuri de struguri pentru vinuri aromate (o categorie aparte).

De asemenea pot sa mentionez ca fiecare grupa, se mai poate imparti in soi autohton sau strain, dar asta se va specifica la fiecare soi in parte fara sa complicam schema inutil. 

Revin ....