duminică, 23 iunie 2013

Congresul international al viei si vinului

Anul acesta pe 3 iunie, Romania a fost gazda pentru "Congresul International a Viei si Vinului". Oameni buni, dincolo de manifestarile noastre, loco, gen Goodwine, Provino si Vinvest, asta e un eveniment care conteaza enorm la imaginea pe care tara noastra si-o face in acest domeniu. 550 de participanti din 44 de tari macar afla despre ce facem noi pe aici si cam ce stim despre cultivarea viei si fabricarea vinului. Dincolo de faptul ca, evenimentul a ajutat ca unele hoteluri importante din Bucuresti sa isi atinga probabil planul pe luna iunie, am inteles ca invitatii, au fost plimbati prin tot Bucurestiul, iar in ce-a de-a doua zi a fost organizata o excursie la Sinaia pentru a vizita Peles si Pelisor dar si Pivnitele Rhein din Azuga.

Tema principala a discutiilor a fost "Via şi Vinul: între tradiţie şi modernitate" a incercat sa traga un semnal de alarma asupra incercarii globalizarii si in acest domeniu, de fapt al pierderii identitatii pentru zone celebre si amestecarea valorilor, fara sa se mai tina seama de sistemul clima/sol/soi.

Romania se afla in acest moment pe locul 10 mondial si pe locul 5 european din punct de vedere al suprafetei de vie cultivata. Tara noastra este membra a OIV, Organizatia Internationala a Viei si Vinului inca din 1927 si este gazda pentru astfel de Congres pentru a 2 a oara dupa cel din 1968.

Revin dupa ce voi citi in amanunt despre ce s-a intamplat la Salonul International de Vinuri de la Bordeaux.

marți, 11 iunie 2013

Vinuri si investitori....

Citeam de curand o stire pe net, cum ca viticultura este singurul domeniu care a reusit rata maxima de absorbtie pe fonduri europene in exercitiul bugetar care se va incheia anul acesta. Vedeti, inca un indiciu pentru care acest domeniu atrage atentia. Se pare ca lucrurile merg in directia buna si in sfarsit dupa multi ani, oamenii, investitorii, reusesc sa inteleaga ca fara calitate nu poti exista in piata, iar calitatea cere investitie. Nu cred ca exista in momentul de fata in tara, aici nu ma refer la vechile centre de imbuteliere celebrele "Vin-Alcool", care sa nu respecte niste standarde foarte clar impuse.

Doar daca dati o cautare pe net, pe crame celebre, o sa va dati seama ca intra-devar lucrurile merg in directia buna.Fie ca investitiile sunt facute pur si simplu din pasiune sau au fost facute pentru ca respectivul a simtit businessul, bine ca exista un domeniu la care sta si tara noastra pot sa spun bine.

Nu stiu cati dintre voi stiti, dar un exemplu de investitie intr-un domeniu viticol se refera la fostul ministru de justitie si membru PNL (stiu ca era la un moment dat, acum chiar nu mai stiu ce hram poarta) Valeriu Stoica. Tipu, avocat de meserie nu prea a avut si nici nu cred ca are, prea multe in comun cu vinul(sau cel putin nu stiu eu) dar, daca tot a primit o mostenire, de fapt sotia lui, de ce sa nu isi faca crama. Istoria Cramei Avincis, pentru ca asa se numeste noua locatie din jud. Valcea, Dragasani, incepe prin 2010. Domeniul reprezinta o mostenire pe care sotia lui Valeriu Stoica a dobandit-o in anul 1997. Conacul a fost construit in 1904, iar domeniul cumparat de bunicii Cristianei Stoica undeva prin 1927. O data cu nationalizarea, acesta a intrat in proprietatea statului, iar in 1997 cum spuneam mai sus, retrocedat descendentilor proprietarilor. Cel mai important e ca Valeriu Stoica e vecin de podgorie cu Mugur Isarescu, pe o mica suprafata podgoriile celor doi se invecineaza. Ambele crame, Avincis si Casa Isarescu, detin cam 40 ha de vie pe rod, din cate inteleg nu exista dorinta de extindere, ei se limiteaza strict la segmentul Horeca si la calitate. Cei 2 proprietari sunt mandrii sustinatori ai soiurilor celebre locului, cramposie si tamaioasa romaneasca, zona Dragasani fiind de fapt recunoscuta de randamente foarte bune pe aceste soiuri. Nu stiu cum stau pe soiurile Novac si Negru de Dragasani (soi pentru care Agricola Stirbey se numara printre putinii producatori).

miercuri, 5 iunie 2013

Despre vin.

Stimati pasionati ai acestui domeniu, al vinului. De curand am inceput sa ma documentez despre ce inseamana vinul si care este rolul lui atat din punct de vedere economic dar si social, foarte important va spun de pe acum. Probabil ca am fost foarte atras de povestile acestui produs care toate, dar absolut toate, se reduc la vechime. Nu neaparat ca vinul vechi este cel mai bun (daca intrati un pic mai adanc in domeniu o sa vedeti ca lucrurile nu stau chiar asa pentru toate sortimentele/cazurile, dar nu spun ca nu este adevarat), ci prin simplul fapt ca este un aliment folosit de pe la inceputurile civilizatiilor. Mergand pe aceasta idee nu ramane decat sa ma gandesc ca, logic, avand in vedere ca oamenii l-au folosit de-a lungul timpului, inseamna ca lichidul asta chiar ascunde ceva foarte interesant. Istoria ne invata cum vinul, alaturi de alte alimente cum ar fi mierea, laptele si carnea reprezentau lucrurile de baza in alimentatia oamenilor din cele mai vechi timpuri. Daca ar fi sa ducem un pic mai departe acest rationament, pot sa observ ca de fapt, in ziua de astazi, caracteristicile principale pentru un vin sunt pur si simplu felul cum acesta este potrivit cu diverse produse culinare. Exemplele sunt clare, concrete si numeroase, vinul alb - cu carne alba si branzeturi, vinul rosu cu carne rosie, vinul dulce se asorteaza cel mai bine cu deserturile (bine discutia este foarte complexa, eu aici ma rezum doar la a da niste exemple care sa aibe legatura cu ce am mentionat mai sus. Discutiile pe tipuri de caracter, de culoare, tarie samd sunt intra-devar fascinante si cer cunostine solide din domeniu). Deci traditia se respecta in continuare chiar dupa milenii. In ciuda evolutiei, a modificarilor conditiilor de productie (si nu numai), ideea de baza este neschimbata, element de baza in alimentatie si foarte important genereaza stare de bine ("dezleaga limbile consumatorilor"). Revenind la cele mai sus spuse, putem considera vinul fara sa deviem prea tare de la subiect, un sit arheologic reincarnat, "ceva" care beneficiaza de una din cele mai vechi retete din lume. Din putinele mele cunostinte din chimie, stiu ca reactia de vinificare este una destul de avansata si nu foarte usor de inteles chiar si in zilele noastre, cu toate astea oamenii au stiut sa o aplice din cele mai vechi timpuri si sa ramana neschimbata timp de milenii.

Voi ce parere aveti?